Este blogul un jurnal?
Am avut cateva tentative de a-mi face un jurnal. Imi amintesc ca aveam un caiet in care scriam prin clasa a 7-a. Erau lucruri banale, scriam absolut tot ce faceam fara a scrie de fapt ceva anume si special. Am scris un timp dar m-am oprit din scris intr-o zi cand am gasit scris in continuare ( de catre varul meu:) ) o propozitie aiurea ,ceva legat de ozn-uri. M-am enervat destul de rau pentru ca inca de atunci consideram ca lucrurile care sunt personale nu trebuie atinse de altcineva.
Prin liceu mi-a revenit iar aceasta idee. Am scris luni bune pana intr-o zi in care iar banuiam ca cineva imi citeste gandurile. ( cred ca eram putin obsedata de faptul ca cineva m-ar putea stii mai mult) . Ajunsesem la un nivel mult mai ridicat. Scriam doar ce simteam si nu chiar zilnic. M-am simtit extraordinar cand dupa cativa ani sau chiar si acum cand pun mana pe acel caietel dictando si citesc ce faceam atunci. Minunat, desi nu-mi facea o placere foarte mare sa scriu..acum este chiar interesant sa stiu cum gandeam, ce gandeam si cum am evoluat sau mai rau…m-am prostit.
Blogul poate fi numit un jurnal? Eu cred ca nu. Atat timp cat e public nu poate avea denumirea de jurnal. Daca il parolez..atunci da,altfel sunt doar niste ganduri..publice. Sunt niste ganduri cenzurate. Mereu cu gandul: Daca citeste x si vede ce cred despre ea? si multe alte exemple de acest gen
Ma bate un gand serios sa ma apuc sa scriu un jurnal..desi probabil asta ar insemna sa scriu mai putin sau chiar deloc pe blog. O sa incerc sa gasesc o solutie de a imparti gandurile personale de gandurile personale dar si publice in acelasi timp.
Eu am ajuns la vol. 8, scriu de prin clasa a VIII-a dar cu întreruperi. Cea mai mare a fost de 5-6 luni parcă, moment în care am venit cu un rezumat.
Scriu ce mă frământă, este o analiză bună pentru că multe dintre lucrurile pe care nu le înţelegeam atunci acum le am clare în minte. Ajută la ceva? De fiecare dată când mă uit înapoi văd unde greşeam şi ce trebuia să fac pentru a fi bine. Toate sunt specifice vârstei şi cred că nu mă voi opri vreodată din a scrie. Din ceea ce am sesizat, scriu numai atunci când mă simt prost sau tristă. Nu e regulă, atunic când sunt fericită nu mai am timp să scriu despre asta ci trăiesc pur şi simp+lu. Observ că despre evenimentele cele mai frumoase din viaţa mea găsesc texte scrise cu zgârcenie.
Poate mulţi vor spune că e o mare pierdere de timp scrisul într-un jurnal. Am avut la un moment dat pornirea să le arunc pentru că nu mă mai regăsesc deloc în ele, observ cât de mult m-am schimbat dar le păstrez. Cândva am fost aşa…