Messenger-ul= inceputul sfarsitului prieteniilor?

Imi dau seama ca am ajuns dependenta de messenger. Nu la modul ca tot timpul stau de vorba cu cineva, doar ca atat timp cat sunt intr-o incapere cu internet si calculator eu sunt pe mess. Chiar si la munca, fac alte lucruri dar eu sunt online. A devenit ca o pastila la care nu pot sa renunt. Sau cel putin asa cred.

In liceu ieseam mult cu toti colegii, cu prietenii. A urmat o perioada in care am inceput sa vorbim la telefon si sa ne vedem mai rar. A venit si epoca internetului care ne-a despartit. Mentinem legatura pe messenger si este aproape echivalentul unei intalniri.Ne gandim ca oricum nu avem timp de luat aer si e acelasi lucru daca vb pe mess,daca au si casti si microfon si ii si auzi s-a rezolvat. Am uitat cum este sa interactionam, traim intr-o lume virtuala, o lume a photo sharingului, a massurilor si a buzzurilor stresante. Pozele cu prietenii nostri nu le mai vedem in parc, stand pe o parca si povestind..acum ne vedem pe hi5, sa ne comentam,sa ne laudam.

Of…messegerul, de fapt internetul in general ne distruge fara sa vrem viata reala si ne face sa traim o viata virtuala. Ne imbratisam prin niste semne, ne zambim fals, doar din politete pentru ca si celalalt a facut-o.

Cu greu mai iesim la un suc, o mica barfa reala. Daca primesc de ziua mea o felicitare virtuala ar trebui sa ma bucur…

Am un bun prieten care in mod sigur o sa intre si o sa se recunoasca printre randuri. Ne stim de mult si am reinnodat prietenia pe internet acum vreo cativa ani. Stam la o distanta de 15-20 minute de mers pe jos si ne vedem foarte rar. Totusi vorbim zilnic..bun prieten virtual…:( Si exemplele pot continua.

Chiar si la munca vorbesc cu colega de langa mine ( la un metru distanta ) pe messenger, la fel si cu seful meu. Cred ca as putea sta acasa si nici nu s-ar vedea ca lipsesc. Am inceput sa ma intreb daca mai stiu sa vorbesc sau sa scriu. Zilele trecute am primit un pix. E putin paradoxal sa ti se dea la locul de munca unde toata ziua tastezi (asta e munca, asta fac) tocmai un pix. L-am luat acasa desi si aici tot la calculator scriu. Unde sunt zilele in care scriam in jurnal? Nuuu nu mai e la moda,acum trebuie sa avem bloguri

Singurele situatii pe care le inteleg sunt cele in care ma desparte de persoana respectiva km…nu doar cateva statii de metrou.

Nu vreau sa deschid subiectul masteratului online pentru ca ar fi prea multe de spus.

Nu vad prea roz viitorul din acest punct de vedere. Ma “amuzam ” intr-o seara gandindu-ma cum ar o intalnire intre prieteni peste cativa ani. Fiecare isi comanda mancare de la acelasi restaurant, stau acasa…asta in cel mai bun caz pentru ca s-ar putea sa fie la munca (sigur au un proiect de terminat si clientul nu poate astepta) …asa..deci stau in fata calculatorului si cu camerele web deschise. Si uite asa se mai vad si prietenii si pe deasupra iau si masa impreuna.

Toti prietenii mei au ajuns mici semne in lista de mess. Refuz asta…si exact acum trec pe invisible. Daca vor sa vb cu mine atunci sa sune si sa iesim la un suc.

Nu vreau o viata virtuala….

~ de Cadou pe martie 15, 2008.