De cand ma stiu m-am gandit mai intai la cei de langa mine si apoi la persoana mea. Tot incerc sa ma schimb dar nu reusesc.

Aproape de fiecare data cand mi se cere ajutorul sau sunt rugata sa insotesc pe cineva intr-un loc eu nu refuz, oare de cate ori am primit eu refuzuri? Nu acuz pe nimeni pentru ca tot ce am facut a fost din placere si pentru ca asa sunt, dar parca simt putina dezamagire. Este inevitabil. Parca in fruntea mea scrie :” ofer ajutor neconditionat, bazeaza-te pe mine.”

Daca ar trebui sa fac ceva pentru mine nu as face-o dar daca trebuie sa ajut pe X inainte de asta ,nu as ezita ,as lasa tot si as face acel lucru.

De-a lungul timpului aceasta problema cu prioritatile mi-a adus multe necazuri. Gandindu-ma mereu cum sa evit sa ranesc ajung in final sa ma ranesc pe mine. Fac totul pentru cel sau cea de langa mine si uit ce este mai important: eu.

Cine are putin egoism sa-mi imprumute?