Palma ce ai primit-o

Copilaria

Nu imi place melodia dar imi place comparatia

La munte

Imi place mult la munte. Imi place sa ma  trezesc dimineata si sa deschid geamul. Sa ma arunc in pat, sa ma invelesc si sa simt aerul rece cum intra in camera. Sa dorm pana nu mai pot de frig si sa pornesc la mici drumetii. Recunosc ca stau cam prost cu conditia fizica, e destul de greu sa ai una daca stai toata ziua la birou.:)

Prefer zonele mai putin populate, retrase, racoroase si linistite. Deja mi-e dor de munte. As vrea sa ninga…

Ce zone imi recomandati? Fara ore prea multe de parcurs pana acolo.

Sa fii prea bun?

Voi credeti in ideea de a fi prea bun pentru o chestie? Se pare ca m-am lovit de acest lucru  si nu stiu daca sa cred.” Esti prea buna pentru ce avem noi nevoie.” E o scuza stupida? Tot ce vreau sa fac este sa-mi gasesc un job care sa-mi placa si caruia sa ma dedic total.

Cam greu,dar nu ma las. O sa fiu mai “naspa” de acum incolo daca asa e la moda. O sa mai tin si pentru mine pentru ca daca esti implicata in prea multe lucruri nu inseamna ca esti desteapta ci ca nu vei avea timp de ceea ce ii intereseaza pe ei. Nu conteaza ca stii multe pentru ca mereu va fi prea mult.

Ce greu sunt de multumit unii…

Ce am citit

1. Mihail Sebastian- Accidentul – carte profunda ce mi-a miscat sufletul…

2. Mihail Sebastian- Orasul cu salcami

3. Jack London- Chemarea strabunilor

De fiecare data cand ploua

ganditi-va ca se intampla asta:

 

Povestea pixului

“Era o dimineata rece de primavara. Razele soarelui ajungeau direct pe masa de lucru a lui Virgil. Barbatul carunt cu parul cret si fata ridata este cel care mi-a dat un sens in viata. La inceput eram dezmembrat si nu prea stiam exact ce caut acolo sau ce urmeaza sa se intample cu mine. Nici nu ma puteam recunoaste. Imi simteam fiinta imprastiata prin atelierul in care niciodata nimeni nu zambea. Incet, incet am inceput sa prind culoare dar si viata. Uite asa din mai multe bucati m-am format eu, cu o mina, un capac, un suport si un arc am devenit un tot, un intreg. Desi conceperea mea a durat foarte putin si am multi frati gemeni am impresia ca eu am ceva special. Sunt un pix norocos, cel putin numele meu este Lucky si cred ca o parte din personalitatea noastra sta si in nume. Da, dragilor sunt un pix si nu un catel sau un pisic. Cine spune ca un pix nu poate sa aiba povestea lui? Chiar si o simpla frunza iti poate spune o poveste daca stii sa o asculti cu atentie.

Dar sa va povestec prin ce am trecut ca sa ajung sa apartin unei persoane care sa  ma apreciaze si sa ma  foloseasca asa cum se cuvine a fi folosit un pix. Si nu ma refer la folosit ca termen negativ ci mai degraba o folosire care sa aduca satisfactii atat mie cat si stapanului meu.

Am fost aruncat de Virgil intr-o punga alaturi de alte pixuri. Nu i-a pasat pre mult de mine si cu greu am inteles ca era doar o meserie si nu vedea in mine nimic deosebit. Am stat ceva timp intr-un loc intunecat printre alte pungi cu pixuri. Mai tarziu am aflat ca acel loc se numeste cutie. Cred ca am si calatorit si unele persoane au negociat pentru mine. Incepusem sa prind incredere in fortele proprii desi nu stiam exact care sunt aptitudinile mele si ce caut eu pe lumea asta. Dar trebuie sa am ceva special daca am un pret. Si uite asa am ajuns intr-o papetarie. Nici nu va puteti imagina cati frati care seamana cu mine am intalnit acolo.Incepusem sa-mi fac griji si sa cred ca poate, cine stie, m-am inselat cand spuneam ca sunt altfel. Am cunoscut si o alta specie de pixuri, cele cu gel. Nu stiu de ce dar mereu si-au dat prea multa importanta si am facut tot posibilul sa le ignor. Stateam in banca mea si asteptam sa am si eu un adevarat stapan. Inca din prima clipa am crezut ca mai mult conteaza cum ma voi comporta decat cum arat. Nu-i asa ca voi apreciati o carte dupa continut si nu dupa coperta? Stiam eu.

Intr-o zi o doamna cocheta a intrat grabita in magazin cu un baietel de mana. Avea o fata haioasa, cred ca de abia plansesse si mama lui venise cu el in magazin ca sa-i faca pe plac. Voia neaparat un pix albastru. Toti colegii lui aveau un pix norocos si doar el era cel care inca scria cu stiloul. Nu stiu de ce dar simteam cum mina se misca in mine. Nu puteam sa ma misc ca sa ies in evidenta., desi tot interiorul meu parca se zbatea cu putere si isi dorea sa scape de acea papetarie plictisitoare. Sincer, nu-mi place rutina. Vreau sa evoluez si sa invat lucruri noi. Sunt sigur ca pot sa ajut pe altii sa urde pe scarile vietii si la randul meu sa fiu ajutat de ei.

Baietelul s-a indreaptat cu pasi repezi spre locul unde eram eu agatat. S-a uitat putin la un alt frate de-al meu dar  a strambat stregareste din nas si m-a luat  pe mine. S-a hlizit si i-a zambit frumos mamei care era topita dupa odorul ei scump. In sfarsit fusesem ales. Daca as fi putut plange probabil as fi plans de fericire. Era ziua eliberarii mele, ziua in care urma sa intru intr-o mare familie.

Ajunsi acasa la eiam intrat  intr-o camera mare plina de masinute. S-a intreaptat spre birou, mi-a scos capacul si  a inceput sa imi apese varful pe o coala alba. Simteam ca sunt dezbracat si nu intelegeam de ce a trebuit sa mute pozitia capacului. Am facut tot posibilul sa il tin prins de varful meu si acum dintr-o data vine el direct si il ia si il muta in extremitatea cealalta. In timp ce apasa pe foaie are loc un eveniment incredibil! In urma mea ramaneau niste semne. Da, la inceput erau putin cam sterse dar cu cat inainta cu atat deveneau mai clare. A citit ce facuse el pe foiae si dupa un timp am inteles ca am talentul scrisului. Era o calitate aparte si ma bucuram cand il vedeam pe baietel multumit de mine.  Imi placea cum ma arata tuturor colegilor si spunea cu mandrie: “ Acesta este pixul meu norocos, il cheama Lucky si ma va ajuta la toate extemporalele de acum incolo”. Nu stiu daca chiar il ajutam dar baiatul scria doar cu mine si lua doar calificative bune. Au fost niste clipe de neuitat, devotament, prietenie, incredere, dezvoltare, toate au fost ca un vis implinit.

Am trecut si prin momente dificile. Intr-o dimineata nu am mai scris. Imi doream, Vlad apasa pe foaie dar in urma mea nu mai era nicio urma. Vlad a plans, m-a lovit zdruginat dar nimic. M-a pus nervos in penar si a luat un alt pix. Pentru prima data ma simteam respins si uitat. Eram ca la inchisoare, nu mai puteam sa fac ceea ce invarasem. Ce se intamplase cu mine? Uitasem sa scriu?

Tatal lui Vlad a reusit sa ma aduca la starea initiala.  Imi si aduc aminte cum ma desface cu atentie si imi inlocuieste mina. In cateva clipe imi recapatasem talentul. Vlad insa nu mai era la fel de entuziasmat, sa ma fi uitat oare? Sa fi uitat de pixul lui norocos Lucky? Ajunsesem sa fiu folosit doar pentru niste notite scurte care se lipeau pe frigider/. Intr-o zi Vlad isi aminteste de mine si ma pune iar in penarul pregatit pentru scoala. Eram atat de fericit ca imi acorda atentie incat nici nu mi-am dat seama de lucrul oribil care mi s-a intamplat. Locul unde invatasem lucruri noi a devenit dintr-o data un loc periculos si de neincredere. Cat stateam eu linistit in suportul  bancii, un coleg de-al lui Vlad ma ia si ma azvarle la el in buzunar. Ma panicasem complet. Eram la altcineva si nimeni nu ma putea ajuta. Of, de ce nu am eu picioare? As fi fugit cat de tare as fi putut spre stapanaul meu. Ajunsesem pe mainile lui Ionut. Acasa la Ionut sunt o multime de pixuri aruncate intr-un sertar. Cred ca si acum cat va povestesc sunt acolo. Va dati seama cate pixuri si-au pierdut proprietarii? Eu nu am ajuns din prima in sertar. Ionut a uitat de mine in pantaloni si uite asa am fost spalat. Imi facem griji pentru mina si convins ca sfarsitul vietii de pix se va termina in masina de spalat. Norocul mi-a suras si de aceasta data. M-am uscat si am fost recuperat de baiat. Am fost chiar  printre favoritii lui Ionut. Scria cu mine doar acasa insa si atunci ma folosea doar la mazgalituri. Nu mai eram la fel. Pot spune chiar ca ma simteam chinuit si persecutat. Si ca sa puna capac peste tot ce credeti ca-mi facea acest baiat rasfatat? Imi rodea capacul, ma tinea in gura si strangea cu dintii cat putea. Cand imi era lumea mai draga ma trezeam in gura lui si ros si ud. Ce ar fi putut sa fie mai rau de atat?  Daca ar fi stiut si el ca am si eu niste principii…Dar nimic. Nu mai scapam de el, ma  lua cu el peste tot, si ma tot gandeam cum sa fac sa scap si in acelasi timp speram sa-l reintalnesc pe Vlad. Totusi a fost destul de atent si a facut tot posibilul sa nu ajung la scoala. Ma purta dupa ureche. Ce loc ciudat, mi-e dor de penar si de locurile mele natale. Oare Virgil si-o mai aminti de mine? Dar Vladut?

Intr-o zi am plecat si de la Ionut. Alerga pe strada ca sa prinda tramvaiul si ma scapa. Cad neputincios langa piciorul unei domnisoare. Fata ma ridica cu repeziciune si striga spre tramvai. Era deja prea tarziu, acesta plecase deja din statie. Se uita la mine si nu stie ce sa faca, sa ma lase sau sa ma ia cu ea. Sta putin in cumpana si ma arunca indiferenta in geanta. Am ajuns si in geanta unei fete. Doamne cate lucruri nefolositoare se gasesc intr-un asemenea loc. Ma loveam de cateva rujuri, servetele, parfumuri, chei. Parca eram cu totii supusi la niste teste de rezistenta. Lasand la o parte geanta care putea sa fie folosita si ca geamantan, noua mea proprietara era o fire placuta dar singuratica. Nu am aflat cum o chema pentru ca i se spunea Blonda. Alaturi de ea am avut parte de alte peripetii. Ea avea o coala mult mai mare decat cele obisnuite. Cred ca desena, dar altfel decat o faceau baietii. Cu ajutorul meu schita niste desene extraordinare. Cel putin mie mi se pareau deosebite. Nu stiu parerea celorlalti pentru ca in afara de postas nu mai trecea nimeni pe la ea. Eram captivat de noul meu “job“  si de abia asteptam sa astern ceva nou pe plansa de desen. Zilele senine au venit in cele din urma si pe strada Blondei. Din ce in ce mai des venea un tanar pe la ea. O schimbase total, parca totul se vedea dupa cum ma manevra si cum desena. Un stil mult mai optimist si vesel imi influenta activitatea obisnuita.  Imi amintesc cu nostalgie de momentul in care am facut prima declaratie de dragoste. Ea a scris  o scrisoare si mana ii tremura. Nu a fost cel mai frumos rezultat din punct de vdere caligrafic dar in mod sigur a fost cel mai profund  moment trait de mine. Acest baiat i-a adus intr-o zi un cadou sfasietor pentru mine. Un nou set de pixuri si carioci speciale pentru desen. Nu-mi venea sa cred ca voi fi inlocuit, parca eram inselat de persoana in care avusesem atat timp incredere. Din pacate chiar asa s-a si intamplat. Am ramas uitat intr-un colt. Fata desena cu un nou set de ustensile si declaratiile de dragoste a inceput sa le bata la o masina ciudata. Un fel de dreptunghi pe care sunt puse literele desenate pe niste butoane. apoi oamenii apasa cu rapiditate pe ele si rezultatul se putea vedea pe un ecran mare. Sa fi fost inlocuite pixurile? Sa se fi terminat viata mea?

Pur si simplu am fost ignorat si intr-o buna zi aruncat de parca nimic nu s-ar fi intamplat vreodata. Trist dar real. Lumea s-a schimbat si noile masinarii numite computere au inlocuit scrisul de mana. Nici macarVirgil nu mai lucreaza pentru ca nu mai este o afacere profitabila si papetaria de unde o data am fost cumparat a devenit magazin IT.

Cu toate ca noua generatie a uitat de sensul meu, din mana in mana, din experienta in experienta am ajuns la o batranica. Dupa 5 ani de stat la ea cred ca este singura care stie sa ma aprecieze asa cum merit. In fiecare zi scrie cu mine povestea vietii ei. Imi place sa o urmaresc pe acest drum lung . Uneori imi amintesc de Vlad, Ionut si Blonda. Sper ca si-au gasit drumul in viata si au avut pixurle potrivite care sa-i ajute sa-si formeze o cariera si sa-i indrume spre adevaratele lor pasiuni.

Stiu ca va veni si sfarsitul meu intr-o zi. Imi doresc sa fie o zi de primavara si sa fiu reciclat. Poate asa voi ajunge un alt pix mult mai performant care sa ii faca pe oamenii sa uite de lumea virtuala in care traiesc si sa puna la propriu mana pe un pix si pe o foaie. Niciodata gandurile asternute pe un caiet sau versurile dintr-o carte de poezii nu vor putea fi inlocuite de o masinarie care va incerca sa ne acapareze si sa ne coordoneze viata spre un domeniu virtual.

Aveti grija de pixurile voastre! Fiecare dintre noi avem povestea noastra chiar daca voi nu vreti sa o auziti!”

Dragut, nu?

Rasarit de Bucuresti

Dimineata cand plecati la munca puteti sa va faceti ziua mai frumoasa daca ridicati putin ochii spre cer si il priviti. Soarele rasare in fiecare dimineata altfel,insa sunt zile care merita a fi memorate.

Dupa ce privesti un astfel de rasarit toata ziua ti se pare deosebita. Fericirea vine din lucruri marunte.

Frunzele

Ai ascultat vreodata frunzele cum cad? Incearca.

Maine as vrea sa ma trezesc

….la munte. Undeva intr-o padure colorata. Sa vad in fata ochilor covorul toamnei format din frunze de diferite culori…

Sa ascult padurea si sa simt frigul pana la piele.